Stimaţi colegi,

După patru ani de la întâlnirea noastră din anul 2010, în Iașul invadat de crizanteme înflorite și frunze arzând în lumina dulce a toamnei, vă reamintim satisfacția reciprocă de atunci și, mulțumindu-vădin nou, avem plăcerea de a văinvita săparticipați cu aceeași deschidere și cu același interes la Zilele Pediatriei Ieșene, ediția a XXVIII-a, din 21-23 mai 2015.

Acest eveniment se va desfășura de această dată primăvara, în luna mai, când florile parfumeazăcerul și pământul, când natura reînvie.

Pentru colegii pediatri din întreaga țară, pentru partenerii noștri de activitate neonatologi, medici de familie, geneticieni, facem o invitație călduroasă la participare și o rugăminte pentru implicare în programul științific și social pe care-l dorim cât mai atractiv.

Chiar dacă astăzi informația profesională totală este doar la distanță de un click, să nu pierdem legătura cu tradiția comunicării directe care a permis totdeauna să se valorifice activități, săne cunoaștem valențele și săne afirmăm prin discuții, prezentări, comentarii.

Programul științific vă permite posibilitatea de a înțelege că indiferent de specialitatea aleasă, pediatria are relații de interdependență care condiționează eficiența actului diagnostic și terapeutic.

Schimburile de opinii se vor desfășura într-o atmosferă de sărbătoare, respect și considerație reciprocă.

Pentru colegii tineri, pentru medicii rezidenți, pentru doctoranzi, vom crea un climat de emulație științifică și posibilități de afirmare prin prezentare în public a activității științifice specifice.

Adresăm o călduroasă invitație colectivelor de asistente medicale, partenerele noastre de nădejde, oferindu-le cadrul unor dezbateri specifice și cursuri precongres cu teme de larg interes.

Sperăm în susținerea științifică și suportul oferit ca întotdeauna de sponsorii noștri, care vor oferi informații actuale susținute de documentație și studii recente.

Sub egida unor foruri instituționale și profesionale de prestigiu, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, UMF „Gr. T. Popa” Iași, Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi – Secţia Pediatrie, Societatea Română de Pediatrie - Zilele Pediatriei Ieșene din luna mai vor întregi succesul tradițional al edițiilor anuale și vor motiva continuarea lor.

Iașul este o minunată citadelă modernă și vă va oferi prilejul de a vă regăsi căldura anilor în care v-ați format la Iași, satisfacția relației cu Alma Mater și un nou prilej de regăsire afectivă umanăși prietenească.

Vă așteptăm cu drag!

Preşedinte Conferință,
Prof. Dr. Evelina MORARU
Co-președinte Conferință
Conf. Dr. Aurica RUGINĂ

    Date importante


    1 Aprilie 2015

    Data limită de trimitere a rezumatelor pentru publicarea în Volumul de Rezumate

    20 Aprilie 2015

    Data limită pentru rezervarea cazării

    1 Mai 2015

    Înregistrarea și achitarea taxei reduse

    1 Mai 2015

    Înregistrarea și achitarea taxei pentru asigurarea mapei conferinței